27 decembrie 2010

6 secunde

Totul a început foarte foarte uşor. O privire. Un zâmbet aruncat lasciv din partea cealaltă a încăperii. O strângere de mână. Nici nu ne-am dat seama când unul din noi a scos o grenadă şi am început să ne jucăm. O aruncam aşa de la unul la altul şi totul era ok. Dar din greşeală cuiul de la grenadă a ieşit. Nu contează cine l-a scos. Poate eu. Poate tu. Poate inerţia. Cert e că acel cui nu mai e la locul lui. Dar noi continuăm să ne jucăm. Nu mai avem decât 6 secunde. Dar noi continuăm să ne jucăm. 5 secunde. Alegem să ignorăm timpul. Alegem să amânăm. Închidem ochii şi aruncăm grenada de la unul la altul. Şi în naivitatea noastră ne gândim că ea nu va exploda niciodată. 4 secunde. Dar eu analizez şi mă gândesc şi evident îmi fac planul. Trebuie să existe o soluţie. Nu? Oare va exploda în mâna mea? În mâna ta? Poate între noi? Ma gândesc să bag grenada în buzunar şi să fug. Departe. Să explodeze la mine. Dar te văd zâmbind şi amân momentul. 3 secunde. Acum 2. Şi acum 1.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu