4 ianuarie 2011

Și încă un fragment

Bine. E atât de... Stai puţin, nu ştiu cu ce să încep... Înainte de toate, trebuie să ştii pe unde vine Portugalia. Ştii? E chiar la marginea Europei. Ai acasă o hartă? Chiar la margine, unde se termină continentul. Şi nu-i că se termină pământul şi-ncepe un lac. E altceva. Nu mai e nimic, numai marea. Nu se mai vede malul celălalt, nicăieri. O apă fără sfârşit. Acolo trăiesc portughezii ăştia. E o ţară destul de săracă, ştii? Nu prea au de niciunelea, oamenii. La oraş le mai merge cât de cât, da’ ăia care trăiesc pe malul mării sînt foarte săraci. Dacă n-ar fi marea, nici n-ar putea să trăiască. Trăiesc datorită mării. Pescuiesc şi aşa. Aproape toţi. Poate chiar toţi. Şi se simt bine, nici nu vor să facă altceva. Le place liniştea, sunt foarte paşnici. Sînt foarte sentimentali, le place să chefuiască, să cânte, să bea, şi toate în stilul lor specific... Nu chefuiesc ca noi. Sunt mai subtili. La ei totul e legat de vis, de reverie. Seara sau după masa, când apune soarele, se aşează toţi pe mal. Când nu mai au treabă, când au terminat cu pescuitul, chiar înainte de cină. Se aşează frumos, pe rând. Unii fumează pipă. Nu prea vorbesc, doar stau. Şi se uită la mare. La apa nemărginită. Închipuie-ţi, numai apă, apă cât vezi cu ochii. Şi undeva în depărtare totul se-nceţoşează, încât poţi să vezi pământul rotindu-se, lent, poţi să vezi cum apa se înclină la orizont. Stau şi se uită. Şi n-aud decât foşnetul valurilor. Şi visează. Visează ceva ce nu se poate atinge. Încep să dorească ceva, ceva ireal, îi cuprinde un sentiment ciudat, dorinţa de ceva ce nu poţi obţine niciodată. Şi soarele apune. Apune de parcă şi-ar lua rămas bun înainte de a părăsi cerul. Parcă şi-ar lua rămas bun de la iubita lui. Coboară de pe orizont şi se cufundă încet în apă, lent, liniştit. Totul se-ntîmplă în câteva minute. Când soarele a dispărut în mare, nu mai vezi apa. Rămâne doar neantul. Şi portughezii stau, aşa cum stăm noi acum, îşi fumează pipa, şi privesc neantul. Simt neantul. Şi sunt trişti. Da, sînt trişti. Pentru că neantul se află în faţa lor. Lumea se termină şi rămâne doar apa. Doar neantul infinit, îndepărtat. Au şi un cuvânt pentru a descrie sentimentul ăsta: saudade. Nu se prea poate traduce, înseamnă cumva melancolie, sau ceva asemănător.

Portugalia by Zoltan Egressy

3 ianuarie 2011

Alt fragment

If you want to find some quality friends, you have to wade through all the dicks first.

2 ianuarie 2011

Fragment

Vârcolacul este...hmm... mda. Cum să definești vârcolacul? Păi. Fiecare dintre noi are o natură duală. Ai simțit vreodată că nu ești singur și că în corpul tău se mai ascunde cineva? Cineva care iese din când în când la iveală. Evident atunci când te chinui cel mai mult să-ți păstrezi controlul. Ce vreau să spun? Mda... Nici eu nu știu. Sunt prea multe chestii care toate vin toate așa... deodată. Și nu știu cu ce să încep. Mai bine îi las pe băieții ăștia să zică ei că ei știu mai bine.

1 ianuarie 2011

No regret

Na ca a mai trecut un an. Mai bun? Mai rău? Nu ştiu. Nu am tras linie, şi în general mă feresc să trag linii. Probabil dacă aş fi făcut-o m-aş fi oprit la: mi-am văzut părinţii de 10 ori în tot anul deşi locuim în acelaşi oraş şi m-aş fi deprimat. Fără concluzie. Poate mai încolo. Pe veranda casei, într-un balansoar, cu o pătură învelită în jurul picioarelor de unul din nepoţi sau de vreo asistentă de la azil. Who knows what tomorrow may bring? Atunci voi trage linie. Asta nu înseamnă că nu mi-am luat timp să reflectez la anul care tocmai a trecut, dar îmi place să mă concentrez pe ce a adus nou anul trecut în viaţa mea. Cel mai important și mai important... un sentiment pe care nu l-am mai simţit de foarte mulţi ani, aş putea spune, de când m-am mutat din casa părintească. Sentimentul de... acasă. În rest am făcut o grămadă de prostii. Unele mai prostii decât altele. Prieteniile vechi s-au consolidat. Unii oameni au plecat. Alţii noi le-au luat locul. Carlos. Până la urmă aş putea spune că nu regret nimic şi asta contează pentru mine cel mai mult. Şi acum legat de rezoluţii. Nu? C’mon! Toată lumea face rezoluţii de Revelion. Sfârşitul de an în general e grevat de tot felul de concluzii dar şi de promisiuni. Toată lumea vede începutul de an ca un fresh clean start. Evident majoritatea rezoluţiilor sunt legate de fumat. Well, no. Nu mi-am făcut rezoluţii. Eu cred că fiecare clipă poate să însemne un nou început. Nu ai nevoie de o zi specială, o zi de Luni sau de un 1 Ianuarie. Sau Februarie. Sau Martie. Dacă într-o zi oarecare te trezeşti şi declari ziua aceea ca fiind specială, atunci ea este. Singurul lucru pe care mi l-am propus, şi asta a fost prin 28 Decembrie seara a fost ca în 28 Decembrie 2011 să fiu exact cum sunt acum. La fel de sănătos sau “cu capu’” şi la fel de liniştit. Hmm... Astea două nu prea merg împreună. Sau merg? Poate fumător. Poate nu. De ce 28 Decembrie? De ce seara? Că aşa mi-a venit. Și sunt toate șansele să „se întâmple” așa. De ce? Pentru că nu ai cum să nu ajungi acolo când ai lângă tine pe: Carlos, Paul, Iustina, Didi, Miha, Roxi, Theo, Laur, Cătă, Adi, Oana, Ed, celălalt Cătă, cealaltă Roxana, Vlad, Iza. Mulțumesc pentru anul care tocmai a trecut și “fie ca” în noul an să fiți cel puțin la fel de fericiți ca mine.