20 martie 2015

25 de ani de la marea diversiune - 20 martie 1990 -

"... A doua zi, 20 martie 1990, UDRM-ul şi sediile celorlalte partide arătau ca după bombardament. UDRM-ul a declarat grevă, respectiv a chemat toţi maghiarii să se alăture grevei. Totodată mii de oameni s-au adunat în faţa primăriei cerînd schimbarea imediată a lui Judea şi pedepsirea celor vinovați pentru cele întîmplate în 19 martie 1990. Organizatorii ştiau foarte bine, ca prin acest vandalism vor provoca partea maghiară. In acest sens se poate considera ca document cele spuse de un ofiţer de la poliţie: "la poliţie toată noaptea s-a discutat despre acest act necugetat. Oamenii au fost mobilizaţi pentru a dopa zi pentru că se ştia ce va urma. Curios dar nimeni nu a fost arestat. Și am fost acolo, am văzut cu ochii mei ce s-a întîmplat, dar ...”. Cum treceau orele, se înmulţea numărul manifestanţilor. În jurul orei 11 deja tot centrul era plin de oameni, dar în partea hotelului Grand au venit şi foarte mulţi români. Între români şi maghiari s-au postat poliţişti în termen, adică soldaţi MI.
Se scandau lozinci: "vrem să învăţăm în limba maternă" "vrem şcolile noastre", "Universitatea Bolyai", "acum sau niciodată". Din partea opusă se scanda "Vreţi Ardealul?” „Huooo! Huooo!” “Bozgorilor!". În masa de oameni sînt recunoscuţi ofiţeri îmbrăcaţi civil care dădeau tonul. Se striga: „să vină minerii" (de atunci se ştia ceva!!!). Dar totul de¬curgea în mod paşnic. Tinerii rîd și se distrează. Un bă¬iat pe nume Viorel îi cere o ţigară unui coleg maghiar care-i răspunde: "am numai carpaţi fără" apoi este servit și cu foc. Se continuă strigăturile. Se schimbă placa cînd strigă ungurii, aplau¬dă românii şi invers! M-am gîndit foarte mult cum de s-a ajuns aici. Da, maghia¬rii s-au grăbit, românii nu au fost destul de receptivi şi toleranţi, iar alţii au speculat situaţia, apoi au şi cîştigat. Dar să revenim la diversiune. Cum trecea timpul spiritele se încingeau. De la balconul primăriei oratorii vorbeau în ambele limbii, să potolească spiritele, se adresau mai mult Vetrei Româneşti, să se abţină de la violenţe şi sa se retragă.
In incinta primăriei forfotă mare, lumea ţipa “să vină Iliescu”, "să vina Kiraly”. În cabinet: secretara, şeful de cabinet Pîrlea, maiorul Tîra, un colonel brunet cu epoleţi roşii, erau foarte agitaţi: „Trebuie mobilizați oamenii. Să vorbim ou combinatul.” Se vorbeşte cu un domn Voitan sau Boitan, apoi se prezintă un alt domn Banga. I se cere sa vină oameni cu lozinci. Un tînăr inginer vine în cabinet şi enunţă că la statuia lui Avram Iancu un fost securist şi unul de la comisariat îndeamnă românii la confruntare di¬recta. Maiorul Tîră se răsteşte la el: “Dta de unde stii că-s de la... de ce vorbiţi aiurea?” Totuşi se confirmă și se trimit acolo oameni. Din unităţile industriale veneau oamenii şi se alăturau manifestanţi¬lor. În jurul orei 14 un grup de oameni însoţiţi de cîţiva poliţişti, intră în piaţă strigînd “Murim, luptăm, Ardealul nu-l cedăm!”. Lumea se agită, fuge fiecare unde apucă. Prof. Szabo Gh. se răsteşte la gen. Scrieciu „ce faceţi domnule? trimiteţi oameni să spună sa înceteze cu lozincile instigatoare! Ce vreţi, ce urmăriţi?” De aici începe adevărata diversiune! Acţiunea nu se putea opri, am pre¬văzut că se va întîmpla ceva grav. Publicul striga “să vină Iliescu!“, “să vină armata!“,“să vină Ministrul Apărării!". Cei din Bucureşti promiteau, dar au veneau. Gen. Cojocaru refuză să dea ordin armatei. Kiraly Karoly tăcea la Bucureşti! Scrieciu era liniştit, se mişca domol, vorbea cu Bucureşti, dar numai ala-bala: “că nu-i aşa pericol mare, etc”. Parcă aştepta să treacă timpul. O parte din manifestanți, cînd au văzut pericolul, au intrat în sediu, mai ales după ce veniseră cei din combinat. O femeie de la teatrul maghiar pe nume Orsolya îl ameninţă pe gen. Scrieciu: “telefonaţi imediat la Bucureşt. Vreţi să curgă sînge?" Deci se cerea ajutor, ÎN NICI UN CAZ NU A FOST O LOVITURĂ DE STAT cum încearcă să demonstreze Vatra Românească! Asta o ştie şi tovdomnul Radu Ciontea, dînsul - un necunoscut pînă atunci în Tg. Mureș. Apoi s-a cerut intervenţia armatei. Dl. Diamandescu promite, dar nu se face nimic. Oare cine a avut interesul să saboteze? Foarte curios că Királj Kâroly stătea unde stătea, dar la Tg. Mureş nu era. L-a împins în faţă pe avocatul Kinces, apoi l-a lăsat în budă, exact cum au pro¬cedat comuniştii de odionoară. Se telefonează de la Vaslui. Un ofiţer - cred că era şeful garnizoanei - întreabă dacă este nevoie de ajutor, că a primit telefon de la Vatra că românii sînt maltrataţi. I se răspunde că este aşteptat Iliescu. Dar cum e posibil ca Vatra să ceara ajutor - sau să comande - unităţilor militare şi tocmai în Vaslui? Secretara se înfurie, fuge la gen. Scrieciu, apoi se întoarce şi spune “nimeni să nu mai ridice recepto¬rul şi să nu telefoneze. Numai cu aprobarea generalului“. Apoi foarte agitată, tot întreabă: “oare cine a fost? …Ce bine era să vină şi cei de la Vaslui” spune secretara.
Cu mare greutate soseşte şi armata locală cu 4 tancuri și 50 de soldați. Intre timp s-a alarmat Valea Gurghiului unde s-au deplasat două maşini mici. S-au mobilizat autobuze. Oamenii au fost minţiţi că în Tîrgu-Mureş ungurii omoară românii şi oraşul este asediat, primăria ocupată. Aici este de menţinut declaraţia dlui. Cofariu: “pe noi duminica, pe 18 martie, la biserică părintele ne-o anunţat că au telefonat de la Tîrgu-Mureș să luăm parte la manifestaţia ce va avea loc în 20, 21 sau 22 martie. Cînd va fi nevoie, vor bate clopotele si suna sirena!“ A se retine că în data de 18 martie 1990 în Tg. Mureș domnea liniştea. Și astfel locuitorii paşnici din satele "alarmate prin clopote și sirene” înarmaţi cu bîte, furci, răng, ţapine, topoare şi ciomege uni¬forme (confecţionate la Reghin) au pornit spre Tg.Mureș cu autobuzele comandate de la IRTA. Ajungînd în comuna Dumbrăvioara devstat clădiri, au bătut oameni, locuitorii s-au alarmat şi vestea a ajuns în comunele Ernei şi Sîngiorgiu de Mureș. Acolo sătenii s-au mobilizat şi au baricadat şoseaua care duce spre Tg.Mureş. Cînd Hodăcenii au ajuns acolo, au fost atacaţi, apoi s-a încins bătaia.
Când au ajuns în Tg.Mureș, lumea se agita, femeile ţipau şi plîngeau. Apoi s-a dispus ca femeile și copiii sa intre în sediul primăriei. Au început să debarce! Lumea striga “criminalilor, criminalilor, unde este armata sa intervină" “unde-i gen. Scrieciu sa vadă“, “Ruşine!“. Cei din piaţă au fugit, care unde a apucat, să facă rost de ceva. S-au spart garduri, bănci, scaune, cuiere, chiar din incinta unităţilor comerciale. Oamenii ajunşi, aduşi “spontan“ intră în piaţă şi începe bătaia. Lovesc pe cine apucă pentru că nu se ştia cine-i român sau maghiar. Mulţimea s-a amestecat. Salvare după salvare. Sînt atacaţi oameni nevinovaţi pe străzile laterale. Soseac ţiganii, şi ei vor să facă ordine. Strigă “maghiari nu vă fie frică, ţiganii vă ajută!“. Se bagă în mulţime, dau în stîngă și-n dreapta! Se aude o voce de femeie: "nu-l lovi mă că-i maghiar, e vecinul meu”. În învălmăşeala aceea în care erau cca 6000 de oameni nimeni nu ştia şi înainte de a lovi nu avea timp să întrebe ce naţie eşti? Seara, soseşte un grup de 150 de oameni înarmaţi cu bîte. Veneau, din partea Văii Nirajului. Intră şi ei în luptă, dar necunoscînd pe nimeni întrebau încotro să mergem? Mulţimea striga spre hotelul Grand. Au început să dea în cine apucau. Se auzeau strigăte: “nu mai daţi fraţilor sîntem maghiari“. Apoi au curăţat terenul urmărindu-i pe cei de la Vatra pîna la hotelul Grand, unde au continuat bătaia şi împreună cu alţii au spart vitrine, magazine etc. Centrul oraşului arata ca după cutremur. Baricade pe stradă, focuri de "tabără". Rezultatul 6 morţi (doi români şi patru maghiari) peste 300 de răniţi!
Dimineaţa în jurul orei 4 soseşte armata. Obosiţi şi istoviţi cine ştie de pe unde au venit. A doua zi fete frumoase, românce și maghiare au adus flori şi prăjituri tinerilor soldați. Cu toate că lucrurile s-au liniştit maiorul Tîră şi Radu Ciontea la 21 martie transmit o notă telefonica (apărută curios şi în Curierul de Vîlcea la 22 martie 1990) cu următorul text "Vă rugăm să ne ajutaţi. Aici azi-noapte a fost război civil. S-au înregistrat 370 de răniţi din care 37 foarte grav şi 7 morţi. Toate căile de acces sînt blocate de unguri si secui înarmaţi cu răngi de fier şi lanturi. Ungurii îşi, ascut cuţitele pe caldarîmul străzilor în timp ce cîntă imnul maghiar." De reţinut! Încă din noaptea de 21 spre 22 martie 1990 s-a. dispus ca unităţi ale armatei, cu tancuri, să baricadeze şoselele care au acces spre Tg.Mureş şi să controleze maşinile, oamenii, penţru a evita intrarea, unor elemente turbulente. Deci toate intrările în oraş au fost controlate de unităţi ale armatei române! Dar nota telefonică continuă: "Postul de Televiziune Transilvania a fost ocupat de către unguri şi toate acestea au fost organizate de UDRM. Fraților nu ne lăsaţi!" Aici trebuie menţionat faptul că la acea dată televiziunea Tg,Mureş nu funcţiona, fiind suspendata tot la intervenția Vetrei Româneşti la mijlocul lunii februarie 1990. Dar se pune întrebarea firească? Cu ce scop au anunţat judeţele? Vroiau un adevărat război civil? De ce nu s-au luat măsuri împotriva lor? IMPORTANT! La cîteva zile de la diversiunea Tg-Mureş, preşedintele ţării Ion lliescu într-un discurs televizat a spus "evenimentele din Tg.Mureş dovedesc pe deplin că avem nevoie de securitate" (Zise Domnul să fie lumină şi se făcu!) Spre liniștirea noastră apoi s-au înfiinţat şi altele. 
Un lucru era cert: lupta nu s-a dat între români și maghiari ci între comunism și democrație, dar bine ambalată în divergența etnică..." 

Sipos Ioan - Memorii