nothing happens unless first a dream

Efectele unghiurilor ascuțite asupra psihicului uman

2011-10-07T07:13:00.000-07:00

Inima are o formă triunghiulară. Indiferent de poziția ei în cavitatea toracică, inima înțeapă. Când înțeapă atinge niște centri nervoși – foarte nervoși – care la rândul lor îți stimulează toți neuronii din cap. Exact ca mașinăria aia ciudată care învârte bilele la lotto. După această centrifugare neuronii se așează într-o altă poziție. Tu nu mai ești tu. Ești un altcineva. Un altcineva de care de obicei râdeai. Ai momente în care ești fericit. Nu știi de ce. Ai momente când ești trist. Nu știi de ce. Ai momente în care treci foarte repede de la trist la fericit și invers. Nu știi de ce. Te trezești dimineața. Pui de o cafea. Îți dai seama că muzica care se aude de la tine din cameră nu mai e aceeași. Te întrebi atunci: de ce dracu ascult eu muzica asta patetică și fără pic de conținut? Nu știu, dar parcă îmi place. Te sună cineva, un prieten sau așa ceva. Te salută și tu ești irascibil. Îi spui ceva în doi peri și abia aștepți să termine. Snow Patrol e acum la a doua strofă și nu vrei să pierzi niciun vers. Te duci la servici. Te întâlnești cu oameni pe care îi cunoști. Ei trec pe lângă tine și te salută, dar tu nu ești acolo. Adică ești. Doar așa... într-un mod fizic. Astfel se nasc tot felul de povești despre tine cum că ai fi arogant, cum că ți s-a urcat la cap. Deși în mod normal drumul tău până la servici durează 10 minute, astăzi faci 30, pentru că rămâi blocat cu ochii într-o vitrină. Nu știi de ce, pentru că e vitrina unui magazin naturist. Și tu nu ești „din ăla”. Ajungi la servici. Toată lumea vorbește, dar tu nu ești acolo. Nu știi unde ești, dar știi sigur că nu ești acolo. Și un coleg îți face o cafea. Drăguț gest. Și tu nu ai nicio reacție. Și stai cu colegul la o cafea. Tragi din țigară și taci. El îți spune tot felul de chestii. Multe din ele amuzante. Dar tu nu râzi. Nu știi de ce. Și trece ziua de lucru. Greu. Ajungi acasă. Îți iei câinele și ieși la plimbare. Dacă ai. Dacă nu ai... nu știu. Și îți iei niște castane de la colț și te duci pe bulevardul ăla cu frunze galbene. Și te așezi pe o bancă. Se așează și câinele. Și ronțăi castane. Îi dai și câinelui că și lui îi plac și e foarte pofticios. Și te uiți în jur. Două păsări caută ceva prin frunzele galbene de pe jos. Pare important. Doi tineri se ling pe față exact în fața ta. Îți muți privirea. Nu vrei să fii indiscret. Și brusc realizezi că ești înconjurat de cifra doi. Două păsări, doi tineri, Avram Iancu nr. 2, te uiți în cornetul de hârtie mai ai două castane. Nu vrei să strici algoritmul așa că împăturești hârtia si o bagi în buzunar. Peste tot e doi și tu ești doar unu. Mă rog, e și câinele... Acela e momentul în care realizezi cât ești de patetic. Pe deasupra mai și suferi de sindromul “cap în nori”. Și crede-mă, oricât de mult ai încerca să schimbi asta nu poți. Trebuie să aștepți să treacă. Și oricum e frumos. Pentru că în mod normal tu nu ai fi văzut frunzele galbene sau păsările care căutau ceva important. Și nici magazinul naturist. Ai fi trecut nepăsător pe lângă ele.
Cred că m-am îndrăgostit. Cred că da. Și nu e un citat din cântecul lui ăla. Că dacă ar fi aș continua cu: “și sunt tare fericit”. Și nu sunt. Nu știu de ce…

(va continua cu ceva despre chimie și timing, dar nu acum că imediat intru la spectacol)

În dimineaţa asta

2011-07-06T04:43:00.000-07:00

În dimineaţa asta a răsărit un soare albastru. Afară de peste tot se auzea un sunet strident de maşinărie industrială. În parc, trandafirii desfrunziţi erau plini de flori negre pe care le ciuguleau porumbei fără aripi. Pe stradă, bărbaţii îşi purtau frustrările pe cap cu o deosebită mândrie, iar femeile, sechelele într-un şirag agăţat de gât. Un bişon cu bigudiuri fugărea un mouse tras de nepoata cuiva. Un tânăr cu ochi negri scotea la vioară sunete de picuri de apă. În dimineaţa asta copii cu chei la gât şi leucoplast pe gură mergeau încolonaţi spre Mall, murmurând incantaţii şamanice. Bătrâni bolnavi de Alzheimer fugeau dezorientaţi de la un trecător la altul, îi trăgeau de mână, dar cuvintele li se blocau în gât dezlănţuind un urlet de groază. În catedrală funcţiona o adevărată spălătorie, iar preoţii cu sutane şifonate jucau barbut în uralele îngerilor. În dimineaţa asta frizerul morocănos stătea într-un picior şi citea foarte amuzat dintr-o carte cu foi albe. O gravidă în 12 luni stătea întinsă pe trotuar şi râdea de durere pentru că copilul ei refuza să se nască. În faţa cinematografului o femeie cântarea sufletele oamenilor pe ţigări de foi. În timp ce florarul împărţea conuri pe crengi uscate de brad. În dimineaţa asta palatul şi biblioteca ardeau în flăcări verzi, iar pe pereţii prefecturii siluete subţiri se fugăreau jucăuş. Pe acoperiş o pisică cheală îşi lingea singura lăbuţă. La megafoanele de pe stâlpi primarul anunţa triumfal achiziţia a sute de capace de canal. În dimineaţa asta plasatoarea de la teatru vindea abonamente la abator, iar garderobiera făcea casting pentru un circ cu purici. În dimineaţa asta timpul avea cicatrici. În dimineaţa asta nu au fost cornuri proaspete, şi nici lapte. În dimineaţa asta autobuzele nu circulau. În dimineaţa asta nu se vedea niciun nor pe cer. În dimineaţa asta nu m-am trezit.

Și încă un fragment

2011-01-04T07:25:00.000-08:00

Bine. E atât de... Stai puţin, nu ştiu cu ce să încep... Înainte de toate, trebuie să ştii pe unde vine Portugalia. Ştii? E chiar la marginea Europei. Ai acasă o hartă? Chiar la margine, unde se termină continentul. Şi nu-i că se termină pământul şi-ncepe un lac. E altceva. Nu mai e nimic, numai marea. Nu se mai vede malul celălalt, nicăieri. O apă fără sfârşit. Acolo trăiesc portughezii ăştia. E o ţară destul de săracă, ştii? Nu prea au de niciunelea, oamenii. La oraş le mai merge cât de cât, da’ ăia care trăiesc pe malul mării sînt foarte săraci. Dacă n-ar fi marea, nici n-ar putea să trăiască. Trăiesc datorită mării. Pescuiesc şi aşa. Aproape toţi. Poate chiar toţi. Şi se simt bine, nici nu vor să facă altceva. Le place liniştea, sunt foarte paşnici. Sînt foarte sentimentali, le place să chefuiască, să cânte, să bea, şi toate în stilul lor specific... Nu chefuiesc ca noi. Sunt mai subtili. La ei totul e legat de vis, de reverie. Seara sau după masa, când apune soarele, se aşează toţi pe mal. Când nu mai au treabă, când au terminat cu pescuitul, chiar înainte de cină. Se aşează frumos, pe rând. Unii fumează pipă. Nu prea vorbesc, doar stau. Şi se uită la mare. La apa nemărginită. Închipuie-ţi, numai apă, apă cât vezi cu ochii. Şi undeva în depărtare totul se-nceţoşează, încât poţi să vezi pământul rotindu-se, lent, poţi să vezi cum apa se înclină la orizont. Stau şi se uită. Şi n-aud decât foşnetul valurilor. Şi visează. Visează ceva ce nu se poate atinge. Încep să dorească ceva, ceva ireal, îi cuprinde un sentiment ciudat, dorinţa de ceva ce nu poţi obţine niciodată. Şi soarele apune. Apune de parcă şi-ar lua rămas bun înainte de a părăsi cerul. Parcă şi-ar lua rămas bun de la iubita lui. Coboară de pe orizont şi se cufundă încet în apă, lent, liniştit. Totul se-ntîmplă în câteva minute. Când soarele a dispărut în mare, nu mai vezi apa. Rămâne doar neantul. Şi portughezii stau, aşa cum stăm noi acum, îşi fumează pipa, şi privesc neantul. Simt neantul. Şi sunt trişti. Da, sînt trişti. Pentru că neantul se află în faţa lor. Lumea se termină şi rămâne doar apa. Doar neantul infinit, îndepărtat. Au şi un cuvânt pentru a descrie sentimentul ăsta: saudade. Nu se prea poate traduce, înseamnă cumva melancolie, sau ceva asemănător.

Portugalia by Zoltan Egressy

Alt fragment

2011-01-03T19:02:00.000-08:00

If you want to find some quality friends, you have to wade through all the dicks first.

Fragment

2011-01-02T07:44:00.000-08:00

Vârcolacul este...hmm... mda. Cum să definești vârcolacul? Păi. Fiecare dintre noi are o natură duală. Ai simțit vreodată că nu ești singur și că în corpul tău se mai ascunde cineva? Cineva care iese din când în când la iveală. Evident atunci când te chinui cel mai mult să-ți păstrezi controlul. Ce vreau să spun? Mda... Nici eu nu știu. Sunt prea multe chestii care toate vin toate așa... deodată. Și nu știu cu ce să încep. Mai bine îi las pe băieții ăștia să zică ei că ei știu mai bine.

No regret

2011-01-01T04:38:00.000-08:00

Na ca a mai trecut un an. Mai bun? Mai rău? Nu ştiu. Nu am tras linie, şi în general mă feresc să trag linii. Probabil dacă aş fi făcut-o m-aş fi oprit la: mi-am văzut părinţii de 10 ori în tot anul deşi locuim în acelaşi oraş şi m-aş fi deprimat. Fără concluzie. Poate mai încolo. Pe veranda casei, într-un balansoar, cu o pătură învelită în jurul picioarelor de unul din nepoţi sau de vreo asistentă de la azil. Who knows what tomorrow may bring? Atunci voi trage linie. Asta nu înseamnă că nu mi-am luat timp să reflectez la anul care tocmai a trecut, dar îmi place să mă concentrez pe ce a adus nou anul trecut în viaţa mea. Cel mai important și mai important... un sentiment pe care nu l-am mai simţit de foarte mulţi ani, aş putea spune, de când m-am mutat din casa părintească. Sentimentul de... acasă. În rest am făcut o grămadă de prostii. Unele mai prostii decât altele. Prieteniile vechi s-au consolidat. Unii oameni au plecat. Alţii noi le-au luat locul. Carlos. Până la urmă aş putea spune că nu regret nimic şi asta contează pentru mine cel mai mult. Şi acum legat de rezoluţii. Nu? C’mon! Toată lumea face rezoluţii de Revelion. Sfârşitul de an în general e grevat de tot felul de concluzii dar şi de promisiuni. Toată lumea vede începutul de an ca un fresh clean start. Evident majoritatea rezoluţiilor sunt legate de fumat. Well, no. Nu mi-am făcut rezoluţii. Eu cred că fiecare clipă poate să însemne un nou început. Nu ai nevoie de o zi specială, o zi de Luni sau de un 1 Ianuarie. Sau Februarie. Sau Martie. Dacă într-o zi oarecare te trezeşti şi declari ziua aceea ca fiind specială, atunci ea este. Singurul lucru pe care mi l-am propus, şi asta a fost prin 28 Decembrie seara a fost ca în 28 Decembrie 2011 să fiu exact cum sunt acum. La fel de sănătos sau “cu capu’” şi la fel de liniştit. Hmm... Astea două nu prea merg împreună. Sau merg? Poate fumător. Poate nu. De ce 28 Decembrie? De ce seara? Că aşa mi-a venit. Și sunt toate șansele să „se întâmple” așa. De ce? Pentru că nu ai cum să nu ajungi acolo când ai lângă tine pe: Carlos, Paul, Iustina, Didi, Miha, Roxi, Theo, Laur, Cătă, Adi, Oana, Ed, celălalt Cătă, cealaltă Roxana, Vlad, Iza. Mulțumesc pentru anul care tocmai a trecut și “fie ca” în noul an să fiți cel puțin la fel de fericiți ca mine.

Ziua 1

2010-12-30T10:14:00.000-08:00

Au trecut mai mult de 24 de ore. Sunt senin. Din când în când mai izbucnesc, dar aşa, de la slab la moderat. E ciudat. Mă încearcă un sentiment ciudat de… dor… Nu am mai simţit asta de foarte mult timp. Cam din adolescenţă, când fugeam la parter la cutia poştală să văd dacă nu a venit vreo scrisoare de la Brăila. Era vacanţa de vară şi cea căreia îi spuneam te iubesc atunci era în plecată la Brăila la bunici. Internet NU. Mobil NU. Dar exista Poşta Română. Şi cu toate întârzierile de atunci, mai ales cu întârzierile, cele mai puternice sentimente erau acelea când găseai scrisoarea aceea în poştă. Poate era şi o poză înăuntru. Poate era şi parfumată. Şi pentru câteva minute erai îmbătat de un amalgam de senzaţii pe care acum nu numai că nu le mai experimentezi, dar nici nu mai poţi să le descrii în cuvinte. Chiar aşa. De ce nu îşi mai scriu oamenii scrisori de dragoste? E mult mai comod să dai un telefon, sau să laşi un comment pe facebook. Let’s be honest. Nu mai ştim ce înseamnă să îţi fie dor de cineva. Intri în fiecare zi în contact cu persoana, fie internet, fie telefon. Când dracu’ să ţi se mai şi facă dor de cineva? Mi-am întrebat şi prietenii să văd ei ce părere au. Roxi nu s-a gândit niciodată la asta. Paul spune că oamenii nu îşi mai scriu scrisori de dragoste “de lene”. Iza în schimb a fost mai categorică: majorităţii oamenilor le este teamă să-şi recunoască sentimentele, s-ar simţi descoperiţi sau şi-ar vedea propriile cuvinte ca şi angajamente şi s-ar speria. Şi uite cum un “major breakthrough” ne face să ne robotizăm, să ne creem automatisme, şi mai presus de orice să ne ucidem puţin câte puţin capacitatea senzorială. Simţim jumătate din ceea ce simţeam altă dată. Progres. Civilizaţie. Dacă până în secolul XX mergeam cu maxim 40km/h, acum exprimăm viteza în Mach. Avansăm tot mai mult dar nu ne gândim nici măcar o secundă. Care e preţul? Preţul suntem noi. Devenim sclavii tehnologiei chiar şi în zonele în care sensibilitatea şi modul nostru unic de exprimare ar trebui să primeze. Trăim rapid, dar nu intens. Ardem etapele una câte una fără a ne putea bucura de ele. Nu mai ştim să iubim decât în viteză şi nu mai ştim să apreciem ceea ce este simplu. Vom ajunge la vârsta bunicilor noştri ca să ne dăm seama că am acumulat înţelepciune, dar fără a mai putea face ceva cu ea. Şi uite aşa ne îndreptăm cu paşi mari şi repezi spre o acută şi totală lipsă a simţurilor pentru că oricum nu suntem decât nişte “orbi care urcă o stâncă în întuneric.”

6 secunde

2010-12-27T07:26:00.001-08:00

Totul a început foarte foarte uşor. O privire. Un zâmbet aruncat lasciv din partea cealaltă a încăperii. O strângere de mână. Nici nu ne-am dat seama când unul din noi a scos o grenadă şi am început să ne jucăm. O aruncam aşa de la unul la altul şi totul era ok. Dar din greşeală cuiul de la grenadă a ieşit. Nu contează cine l-a scos. Poate eu. Poate tu. Poate inerţia. Cert e că acel cui nu mai e la locul lui. Dar noi continuăm să ne jucăm. Nu mai avem decât 6 secunde. Dar noi continuăm să ne jucăm. 5 secunde. Alegem să ignorăm timpul. Alegem să amânăm. Închidem ochii şi aruncăm grenada de la unul la altul. Şi în naivitatea noastră ne gândim că ea nu va exploda niciodată. 4 secunde. Dar eu analizez şi mă gândesc şi evident îmi fac planul. Trebuie să existe o soluţie. Nu? Oare va exploda în mâna mea? În mâna ta? Poate între noi? Ma gândesc să bag grenada în buzunar şi să fug. Departe. Să explodeze la mine. Dar te văd zâmbind şi amân momentul. 3 secunde. Acum 2. Şi acum 1.

Rugăciune

2010-12-26T08:38:00.001-08:00

Vreau să vă rog să vă rugaţi împreună cu mine. Dacă nu vă rugaţi cu mine nu va deveni realitate. Vă rog să vă ridicaţi şi să repetaţi această rugăciune împreună cu mine.

Doamne Dumnezeule atotputernic şi milostiv ascultă umila mea rugă. Apără-mă şi fereşte-mă de cel rău şi asigură-te că toţi duşmanii mei vor muri. Fă ca norocul să fie cu mine în tot ceea ce fac în timp ce duşmanii mei eşuează şi se distrug unul pe celălalt.

Te rog să-mi dai toate acele lucruri pe care eu le vreau ca să fiu fericit.

Te rog să mă faci bogat ca să îmi permit toate acele lucruri care mă vor face fericit.

Îndeplineşte-mi toate dorinţele oricât de stupide sau egoiste ar fi.

Te rog fă ca toată lumea, bărbat sau femeie, să se îndrăgostească nebuneşte de mine.

Te rog fă să sufere toţi cei care m-au făcut să sufăr.

Te rog să-mi dai puterea şi înţelepciunea să-i manipulez pe oameni în aşa fel încât ei să facă ceea ce vreau eu.

Ajută-mă Doamne să înţeleg de ce unii oameni sunt atât de inutili încât nu merită să trăiască.

Ajută-mă Doamne să tolerez acei oameni care nu vor face ce vreau eu.

Îţi ofer Doamne această rugăciune pentru că mi-e frică de tine şi mi-e frică pentru că simt că suntem cu toţii singuri şi că nu ne avem decât unul pe celălalt. Şi de aceea Doamne cred în Tine cu toată fiinţa.

Amin şi Noapte bună.

Me and the real world by Broken Gopher Inc.

Fuck WhiskyBull

2010-12-24T02:55:00.000-08:00

Concert Orion în Office. Lume multă. Veselie. Etc. Am dat peste cap câteva pahare de whiskybull, apoi m-am îndreptat cătinel către casă. Lejer, relaxat, chiar foarte relaxat. 3.00AM. Nimic nu avea să prevestească ce a urmat. Ajung acasă. Carlos sare pe mine. Mă pun în pat. Carlos lângă mine. Şi începe coşmarul. Închid ochii. Nu am somn.Bun. Încep să număr oi. Ajung pe la 437. Îmi dau seama că e deja ridicol. Apoi realizez că am numărat doar oi albe (prea multe desene animate) şi ca într-o turmă reală de oi sunt oi de mai multe culori. Încep să le alternez: albe, negre, gri, roşcate (pana mea. sunt oile mele). Mă uit la ceas. 4.00AM. Pun un film. Pe la jumătatea filmului îmi dau seama că e o problemă mare. 5.20AM. Mai număr o turmă de oi, apoi mă gândesc că poate problema nu e la mine, ci la oi. Hai să număr altceva. Ce?. Covoare, că doar numai asta am auzit în ultimele zile. Şi îmi aduc aminte de covoarele de acasă de la ai mei, alea din copilărie. Ştiam şi unde era o pată că vărsasem ceva şi chiar şi colţul de covor pe care îmi căzuse ţigara când eram prin a noua. Sincer nu credeam că un om poate să reţină un număr atât de mare de covoare.6.00AM. Încep să joc „memorie” singur. Să văd câte cuvinte pot să reţin. Îmi dau seama că sunt bun.6.45AM. Deschid TV.6.46AM. Închid TV. Încep să îmi fac lista de cumpărături de Crăciun. E scurtă. Îmi dau seama că am tot ce îmi trebuie. 7.00AM. Văd că răsare soarele. Mă ridic. Carlos se ridică şi el şi pleacă să doarmă în bucătărie. Îmi cer scuze că l-am deranjat şi pun aparatul pe trepied. Fac nişte poze, apoi repede înăuntru că e frig. Descarc pozele. Îmi dau seama că nu am nici cele mai elementare noţiuni de fotografie. 7.30AM.Mai fac o ultimă încercare cu oile. Adorm. Nu ştiu cum. Nu ştiu de ce. Jur erau aceleaşi oi. Prin somn aud un sunet de telefon. Mă trezesc. 8.00AM. Ceva mesaj cu reni şi cu îngerasi. Trimit răspuns un mesaj cu foarte multe... ler. Încerc să dorm. Nu mai pot să dorm. Deci, FUCK WHISKYBULL!!!

Nu avem voie să uităm

2010-12-21T14:25:00.000-08:00

21 de ani de la revoluție. Nu dezbat acum dacă a fost sau nu a fost revoluție. Sincer oricum nu mai contează. Ce mă doare pe mine este că pentru tot mai puțină lume decembrie 1989 mai înseamnă ceva. Am fost astăzi în Centru la manifestările care se organizează în fiecare an cu ocazia comeemorării celor care au murit. M-a frapat lipsa totală de populație. Observasem încă din anii trecuți că tot mai puțină lume participă dar ca astăzi niciodată. În afara găștii de preoți, a presei și a câtorva oficialități mai erau câțiva oameni rătăciți, unii dintre ei întrebând dacă se dă ceva. Adică la țigăniile din cetate se poate merge chiar dacă afara sunt grade puține și plouă. Bine că în anii electorali toate partidele politice se întrec în coroane. Astazi: pauză. 2 partide. Și ca să fie perfect am mai auzit și pe unu’ care își dădea cu părerea că înainte era mai bine. Apoi am ajuns acasă. Deschid TV. Sondaj Irealitatea. 83% din români consideră că era mai bine înainte. Pai cum pula lu’ Sandu să nu îți vină să pleci dracului? 83% din oameni nu consideră importantă libertatea de exprimare. Interesant. Sincer problema acestei țări nu e că e locuită. Tocmai că nu e locuită. Nu mai e nimeni aici. Doar 17%. Și ăștia sunt pe picior de plecare. Nici măcar nu are rost ca ultimul să stingă lumina. Aici s-a stins demult.

Schimbare de design

2010-12-21T13:43:00.000-08:00

Dupa o sesizare primită din partea unei cititoare care la 3 minute dupa ce a citit ceva incă mai vedea dungi am hotarât să schimb design-ul.

“Time to take out the trash” sau “Și”

2010-12-19T03:20:00.000-08:00

Și se apropie Craciunul. Și toată lumea începe curățenia. Și se scot covoarele în zapadă. Și în zăpadă rămân urme maronii de la covoare. Și se scot covoarele pe bătător evident în spatele blocului. Și se face curățenie și în cele mai nebănuite unghere. Și se găsesc obiecte pierdute de-a lungul anului. Și se face curățenie și în listele cu prietenii de pe Facebook. Și după ce se termină curățenia toți se vor aduna la un pahar de vin. Și evident toți își plâng de milă. Și apoi toți critică. Și critică. Și critică. Și critică. Și încă de 5 ori critică. Și de ce 5? Și pentru că 5 e o cifră magică. Și se critică pentru că nimeni nu știe altceva să facă. Și pentru că nu e de ajuns că nu facem nimic, dar hai sa îl futem și pe ăla care face ceva. Și de ce să facă el ceva și noi nu? Și până la urmă nu e mai bine să ne scăldăm toți în mocirla ipocriziei, a frustrării și a impotenței noastre. Și apoi începe din nou critica. Și l-ai auzit pe primarul din București? Și ai auzit ce zice cu olimpiada? Și toți conclud că el e nebun și că țara arde și baba se piaptănă. Și nimeni nu are curajul să viseze. Și în țara asta nu se mai visează. Și pentru că țara asta încă se mai lupta cu fantomele trecutului. Și pentru că Iliescu încă mai apare la TV. Și nimeni nu vrea să ”let go”. Și nimeni nu realizează că nu e nimic rău în a gândi la scară mare. Și că numai așa poți să îți depășești condiția. Și evident proiectul cu olimpiada va muri așa cum au murit zeci, sute și mii de alte proiecte pentru că în țara asta cei care critică au mai mult credit decât cei care fac lucrurile să se miște. Și uite așa ajung și eu la curățenia de Crăciun, o curățenie pe care o tot amân de luni de zile. Și pentru că încă mai cred că oamenii se pot schimba. Și pentru că sunt un idealist și un visător. Și pentru că da, în pula mea, eu am curajul să visez.

Rutina

2010-12-05T02:44:00.000-08:00

Luni – click-click, Catalina, comment, like, cantina, Hic Rhodos! Hic Salta!, texte și pretexte, Carlos nu-i voie!, un pachet de Pall Mall vă rog.

Marți – click-click, Catalina, comment, like, cantina, Hic Rhodos! Hic Salta!, texte și pretexte, Carlos nu-i voie!, un pachet de Pall Mall vă rog, House.

Miercuri – click-click, Catalina, comment, like, cantina, Hic Rhodos! Hic Salta!, texte și pretexte, Carlos nu-i voie!, un pachet de Pall Mall vă rog, is this Art?

Joi – click-click, Catalina, comment, like, cantina, Hic Rhodos! Hic Salta!, texte și pretexte, Carlos nu-i voie!, nu mai fumez, Picasso.

Vineri – click-click, Catalina, comment, like, cantina, Hic Rhodos! Hic Salta!, texte și pretexte, Carlos nu-i voie!, un pachet de Pall Mall vă rog, Edda! Edda!, nu mai beau!

Sâmbătă – Carlos nu-i voie!, comment, like, texte și pretexte, promoție, bisericească!, nu mai beau și nu mai fumez!

Duminică – Carlos nu-i voie!, comment, like, Hic Rhodos! Hic Salta!, texte și pretexte, is this Art?

Ce suparat e...

2010-07-28T13:18:00.001-07:00

LOL (Laughing out Loud)

2010-06-23T18:59:00.000-07:00

(Interiorul unei camere tipică de adolescent. Mobilier “Doina”. Pe rafturile bibliotecii prăfuite zeci de maşinuţe “matchbox” şi o bilă de biliard. Postere pe pereţi. Pe pat haine aruncate. Pe birou un calculator. La calculator, un puşti de 18 ani îmbrăcat în uniformă cu nişte căşti cu microfon imense pe cap şi trăgând însetat dintr-o ţigară.)

Mă Ghezoi! Hai mă! Băgăm o tură? Hai că fac eu serveru’. Hai mă nu fi lăbar! Auzi! Am prins ieri o cireşică. Ai, să-mi bag! Dac-o vezi mori. Am agăţat-o în Avi. Am fost cu Şoleru’, da’ bou’ dracului s-o machit după cinci beri şi trei shot-uri. E slab mă! Aşa că m-a lăsat singur pe teritoriu netestat. La un moment dat au venit vreo şase. S-au pus exact lângă masa noastră. Îţi dai seama că am trecut la atac imediat. Te joooooci?
Stai că acum se încarcă serveru’! Am pus harta aia cu clădirile alea părăsite. Vezi că io joc cu bandiţii! Stai! Ce ziceam? Ah da. Fii atent. Le scanez pe alea de s-au pus lângă noi şi printre ele o văd pe asta. Cireşică. Super cuminţică. Vine aia să le ia comanda. Toate vodcă, bere, tequila. Asta nimic. Cola. Gata frate, am zis! Asta-i a mea! M-am săturat frate de toate ştoarfele. Vreau una de cursă lungă. (Se aude un telefon fix.) Paştele măsii de telefon... Dă-l în mă-sa!
E gata serveru’. Poţi să te conectezi. Aşa… Mă nu era ca aia de săptămâna trecută. Aia era o fripturistă ordinară. Cocktail. Paştele mătii de cocktail! A trebuit să mă împrumut de bani să îi iau la aia cocktailuri. Şi nici nu a făcut nimic după aia. De afla taică-miu că i-am luat maşina să mă duc la club mă strangula. Da’ încă vreo săptămână sigur mai pot sa ies cu maşina.
Ha ha! Trei la zero. Ţi-am tras-o fraiere! Care ajunge primu’ la zece frag-uri câştigă. Stai să-ţi zic de asta de la Avi. La un moment dat văd ca tipele care erau cu ea merg să danseze. Merge şi ea. Am încercat să-l trezesc pe Şoleru’. Mă ridic. Mă duc lângă ele şi încep să dansez. Te joooooci? Da’ fraierele alea au văzut ca eu încerc să mă dau la ea. Parcă erau o haită de bivoli care încercau să apere un membru rănit. Nu mă lăsau în cercul lor. Şi aşa bunoacă era aia. Nu puteam să îmi iau ochii de la ea. Mă şi cum mişca curu’ ăla. Simţeam că pleznesc dacă nu pun mâna pe el. Şi să vezi fază! Vine un malac şi începe să bage mare la aia.
Ai să-mi bag. Mâine avem filo mă? Trebuia să facem ceva căcat de eseu. Stai că mi-am notat pe undeva. (Deschide un sertar al biroului şi scoate o agendă pe care începe să o frunzărească.) Mă. Şi ăla nu se mai dădea dus de acolo. M-am enervat şi m-am dus la bar. Am tras două shot-uri unu’ după altu’. Acolo o fripturistă. Îmi tot făcea ochi dulci. Am zis că îmi bag pula. Mă consolez cu asta. Îi iau la aia un cocktail şi îmi fac intrarea. Mă şi super pizdoasă gagica da’ până o deschis mausoleu’. Măăăă… îi puţea la aia gura a mizerie!!!!! Lol! M-am trezit brusc, îţi dai seama. (Sună un celular. Se uită la telefon şi respinge enervat apelul.) Ce dracu’ vrea maică-mea? Mă abia aştept să scap de ăştia şi să mă tirez dracului de aici. Să mă duc la facultă în alt oraş să nu mai aud de ei. Acolo e viaţă frate. Ah apropo stai că trebe să mă duc să deschid geamul că miroase a fum şi parcă văd că imediat vine maică-mea acasă! Pune pauză! (se ridică şi merge la geam. Îl deschide apoi se întoarce la birou.)
Te fut în cur mă! Nu ţi-am zis să pui pauză? Nu eram atent la monitor mă! Caut tema la filo… În trei secunde am fost fresh! I-am zis că mă duc până la baie. Mă gândeam să îl trezesc pe Şoleru’ să mergem dracului acasă că nu era noaptea noastră. Când m-am întors asta era cu malacu’ la masa. Aşa aburea ăla că nu mai vedeai doi metri în faţă. Mă tot gândeam cum să intru pe felie la aia. Mi-am pus privirea “Magnum”, m-am dus la ea şi am salutat-o ca şi când ne cunoşteam de mult cu faze de genu’: “nu mă mai cunoşti? de la chef de la vară-ta? eu sunt aici cu ea şi cu gaşca de la bloc. hai că te duc la masă la ea.” Asta a rămas interzisă. Cercopitecu’ se uita la mine cu venele sparte de furie. Da’ eu cum eram blană mă durea fix în cur. Am luat-o pe asta de acolo şi am început să vrăjesc la ea. Te joooooci?
(Găseşte în agendă ce căuta şi citeşte:) Pariul lui Pascal cu Dumnezeu. Comentarii. Ce labă tristă! Asta avem la filo mă! Avem de comentat pariul ăluia. Ce cretin. Auzi la ăsta mă! Cică: “din punct de vedere raţional este mai profitabil să credem în Dumnezeu şi în viaţa de apoi pentru că astfel eternitatea ni se arată într-o variantă fericită”. Lol! Ăsta sigur era preot. Numai pentru un preot e profitabil să crezi în Dumnezeu. Auzi acolo profitabil. Ăsta şi dacă a crezut în Dumnezeu tot nu a ajuns în Rai pentru că “Doamne-Doamne” sigur i-a zis “pascal mamă dragă tu ai crezut în Mine doar pentru că ţi s-a părut profitabil şi nu pentru că aşa ai simţit tu. Ai pierdut pariul!” Lol! (Se aude un ringtone de SMS.) Ce dracu aveţi azi mă? (Ia nervos telefonul şi citeşte mesajul. Îşi dă jos căştile. Se ridică de la birou, îşi ia haina de pe pat. Revine la birou. Ia căştile în mână şi spune sec în microfon:) Mă. A murit taică-miu. Brb!

Tg-Mures, 2009

Pastel

2010-03-11T06:56:00.001-08:00

I think I saw you try

2010-02-02T07:19:00.000-08:00

Aşadar situaţia e următoarea: avem muzica care îmi place, avem o femeie frumoasă şi sunt eu. Ce ne mai lipseşte? Ne lipseşte tocmai dansul nostru pe această muzică. Dar e de la sine înţeles că acest dans nu va avea loc niciodată. Iar dacă e de la sine înţeles înseamnă că poţi să-ţi vezi toată viaţa, de la un capăt la altul. Şi poţi să vezi că în viaţa asta vei avea parte de multe. Vei avea carieră, realizări ale ambiţiilor personale, bani... toate astea însă ducă-se dracului dacă dansul ăsta ridicol şi stupid nu va avea loc. Şi chiar că nu va avea loc! Atunci se naşte întrebarea: la ce bun că există cântecul ăsta, la ce bun există femeia asta şi la ce bun exist eu.

fragment din "Planeta" de Evghenii Grişcoveţ

Da soferii de ce sa nu bea?

2009-12-03T14:09:00.001-08:00

Pentru cei interesati!

2009-12-03T05:34:00.000-08:00

Our Wings are Burning

2009-10-17T04:38:00.000-07:00

Scena antologica

2009-10-09T11:01:00.000-07:00

De ascultat... versurile :))

2009-10-09T08:28:00.000-07:00

Funny

2009-10-09T06:04:00.001-07:00

If you never failed, you never lived...

2009-09-28T11:58:00.000-07:00

Pescarusi... (to be continued)

2009-09-25T19:06:00.000-07:00

Parov Stelar la Cluj

2009-09-23T17:20:00.000-07:00

Sambata, 26 Septembrie concert Parov Stelar la Pollus Center in Cluj. Au scos si un album nou acum cateva zile.

CA SA FII REGE !

2009-08-13T04:36:00.000-07:00

Ca să fi rege peste animale
nu-i cine știe cât.
Trebuie doar să fi mai puternic decât ele, și-atât.

Ca să fi rege peste pasări…
este puțin mai greu,
dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele
și niciodată mai jos.

Ca să fi rege peste flori
trebuie să suporți la hotare
mărăcinii și spinii;
și, mai ales,
trebuie să-nmiresmezi către lume
mai mult decât crinii.

Ca să fi rege peste înstelare
trebuie să te-așezi printre luceferi,
călător spre Orion,
și,
reprivindu-te de jos,
să fi mai luminos decât oricare.
Și fără tron.

Ca să fi rege peste ape și vânt
trebuie să-nveți osanale ca îngerii
și să le aduci pe pământ:
alinare pentru lacrima corbilor
din valea plângerii.

Ca să fi rege peste oameni
este, mai decât toate,
altceva.
Trebuie să trăiești
și să mori pentru ei,
învățându-i ce înseamnă a iubi, a ierta…

Dar cel mai minunat
este să poți fi rege peste tine însuti,
atunci când alegi binele
fie din bucuria altuia,
fie din plânsul tău…

de Benone Burtescu

A.K.A.

2009-08-11T04:17:00.000-07:00

Mark: Ştii, pe când pământul era încă plat şi munţii până-n cer, uneori chiar mai înalţi, noi oamenii, eram sferici. Uite-aşa: întregi. Aveam două perechi de mâini şi două perechi de picioare. Aveam două feţe pe un cap imens. Puteam vorbi în timp ce citeam sau mânca în timp ce dormeam. Pe vremea aceea eram împărţiţi în trei: copiii soarelui erau doi bărbaţi lipiţi spate în spate. Două fete formau un copil al pământului. Iar aceia dintre noi care erau şi fată şi băiat, o parte fiică şi o parte fiu, aparţineau de lună. Aşa fiind, ne eram autosuficienţi şi puternici. Eram violenţi şi agresivi. Din prea plinul forţei noastre, ne-am răsculat împotriva zeilor. Şi am fost pedepsiţi. Thor a zis: „Îi omor pe toţi cu ciocanul meu”. Dar Zeus a spus „Nu. Am să îi tai în două cu fulgerele mele”
Şi-a aruncat fulgerele care ne-au străpuns exact pe la mijloc şi ne-au făcut să fim ca acum. Kundalini ne-a cusut rănile, dar ne-a lăsat un semn, în mijlocul burţii, ca să ne amintim de preţul pe care l-am plătit pentru nesimţirea noastră. Osiris, împreună cu zeii Nilului, au strâns toţi norii la un loc, au creat o furtună mare şi vântul ne-a împrăştiat şi despărţit unii de alţii. Şi nu vom ştii niciodată dacă am aparţinut soarelui, pământului sau lunii. Numai că, procedând aşa, zeii ne-au făcut inapţi pentru viaţă, pierduţi în căutarea noastră, tânjind mereu să ne găsim jumătatea întregului care am fost. Întâlnirea, reîntregirea, ne absoarbe în asemenea măsură, încât uităm de lume, dar în loc de vindecare, ne aduce într-o stare autodistructivă, nu ne mai hrănim, nu mai facem nimic din ceea ce e de făcut. Şi dacă nu suntem cuminţi, o să ne taie iarăşi în două şi o să ţopăim aşa, în câte un picior şi cu câte un singur ochi. Ultima dată când mi-am văzut jumătatea era de nerecunoscut: avea sânge pe faţă, iar eu aveam sânge în ochi. Dar am ştiut că durerea celeilalte jumătăţi era identică cu a mea: era durerea care taie inima în două. Şi nu ştiu nici astăzi cui aparţin.

A.K.A. - Raluca Sas Marinescu

O poză trimisă de un prieten

2009-08-03T05:12:00.001-07:00

Poza e din spectacolul "O familie îndoliată" de la Teatrul Studio, UAT. Mersi Cătă.

Dorel de România

2009-07-30T05:24:00.001-07:00

Un clip genial

2009-07-29T03:31:00.000-07:00

Mulţumesc Dani!

Daca pozele ar vorbi...

2009-07-28T02:58:00.000-07:00

Dimineata ma trezesc, nu pot sa zambesc
Intr-o oglinda veche, sparta in care ma privesc
Totu-i jegos, stau pe pat, afara e-nnorat, detest
Tot ce am in jur, sunt incordat, Viata-i un test
Ies grabit din casa, iar in gura liftului
Dau cu picioru' cainelui din scara blocului.
Da sa ma muste, ma feresc, ma gandesc
La multe intrebari puse in fata oglinzii, nefiresc.
Copiii viseaza ca si noi cand
Stateam la colt, la unt, cu pantalonii rupti in fund, sperand,
La mai bine visam,
Oricum, n-avem nici jumatate din ce ne doream.
Anii trec, anii repede trec
Si-au ramas tot mai putini cei care te-nteleg.
Te tarasti cu greu prin viata, zilele le numeri si zbieri
Ca timpu' trece greu atunci cand suferi.

Daca pozele ar vorbi,
Amintirile ar fi vii,
Am sti iar ce gandeam cand eram copii,
Probabil poza ta din rama ti-ar sopti:
"Stii, nu esti ce-mi doream sa fii"

Alergam prin lume, plini de spume
Nu ne arde nici de glume,
Cand vine vorba de zilele bune.
Deja s-au dus la dracu', sperantele, grijile,
Ne naruiesc incet visele.
Unu-si face temele, unu-si sparge venele,
Unu' numara lovelele, altu' belelele. Toate problemele
Puse cap la cap, de fapt
In nici un cap de om oricat ar fi de apt nu incap.
Nu-ti place sa stai la mana altora, nici mie,
Te-ai saturat sa scrii CV-uri si totusi mana scrie.
Ca n-o sa mearga nici acum esti convins.
Incearca sa nu uiti cand erai copil ce ti-ai promis.

Daca pozele ar vorbi,
Amintirile ar fi vii,
Am sti iar ce gandeam cand eram copii,
Probabil poza ta din rama ti-ar sopti:
"Stii, nu esti ce-mi doream sa fii"

Inima se rupe, iti plange sufletu',
Acum, doar in poze iti mai vezi zambetu'.
Ai albit, esti nefericit, falit,
Te uiti la poza-n care ai remarcat primul rid.
Greselile pe care le-ai facut in viata
Te costa, fara riposta,
Traiesti o viata anosta.
Te-neci in alcool, toti banii-n tine ii torni
Ai ajuns sa fii treaz doar atunci cand dormi.
Esti exact ca tatal tau, cand il priveai cu ochi rai
Cu aceiasi ochi te vad pe tine-acum copii tai
Esti multumit sau nu, asta o stii doar tu,
Fii sincer cu tine, macar acum
Ai multe de spus, as vrea sa te ascult, tata
Dar am calcat si eu pe urmele tale, inc-o data
Ureaza-mi noroc ca vreau sa fac ceva in viata
Te las linistit in lumea ta de gheata.

Daca pozele ar vorbi,
Amintirile ar fi vii,
Am sti iar ce gandeam cand eram copii,
Probabil poza ta din rama ti-ar sopti:
"Stii, nu esti ce-mi doream sa fii"

În lucru...

2009-07-19T10:20:00.000-07:00

Dupa o perioada mai nasoala din punct de vedere organizatoric de astazi incep sa lucrez cu termene limita de finalizare pe care mi le impun.
Am inceput sa lucrez concomitent la doua proiecte. Primul este scenariul (cred ca nu il voi termina niciodata) la "Pescarusul" de A.P. Cehov. Trebuie modernizat textul, rearanjate anumite scene, scoase unele scene si introduse altele noi.
Al doilea proiect este un text a carui idee mi-a venit astazi. Titlul este provizoriu "live.ro". Astazi am scris 3 pagini. Mi-am propus ca termen de finalizare al textului data de 28 august. Voi reveni cu actualizari.

Un subiect închis

2009-07-17T05:42:00.000-07:00

Îţi aminteşti de Performance art?

Îţi aminteşti de Buster Keaton, de Happening?

Îţi aminteşti de tortura din Argentina?

Îţi aminteşti de vreo bătaie primită de la părinţi?

Îţi aminteşti de ziua în care ai vrut să mori?

Îţi aminteşti de vreo ştire din presă?

Despre ce?

Genomul uman? Alt război?

Tipul care are capul învelit în ziare, se preface...

Adică nu trebuie să faci o lume din toate astea.

Se preface că se asfixiază.

Şi e plătit pentru asta.

Îţi aminteşti de Hiroshima?

Îţi aminteşti de Auschwitz?

Ce-ţi vine în minte?

Atenţie, memoriei istorice trebuie să-i adaugi tone de propagandă!

Îţi aminteşti de Jorge Rafael Videla, de Piaţa Universităţii?

Îţi aminteşti de Grotowsky, de Bob Wilson, de Pina Bausch?

Îţi aminteşti de vreo pictură de-a lui Goya acum?

Toţi luau bani, gândeşte-te bine!

Toţi erau plătiţi.

Toţi.

Eu nu mai cred în nimic.

Îţi aminteşti de teatru?

Ce sens are?

Şi ce sens are, în general, toată chestia asta?

O faci pentru bani.

Până la 25 de ani te crezi artist.

De la 26 încolo ai nevoie de bani zilnic.

Şi la 27 eşti deja un ratat.

Şi faci de toate, doar că la jumătate de randament.

Şi aştepţi să-ţi pice totul din cer.

Toţi erau plătiţi.

Toţi.

Eu nu mai cred în nimic.

Îţi aminteşti de teatru?

Ce sens are?

Toţi luau bani, gândeşte-te bine!

Toţi erau plătiţi.

Toţi.

Îţi aminteşti de Jorge Rafael Videla, de Piaţa Universităţii?

Îţi aminteşti de Grotowsky, de Bob Wilson, de Pina Bausch?

Îţi aminteşti de vreo pictură de-a lui Goya acum?

Toţi luau bani, gândeşte-te bine!

Îţi aminteşti de Performance art?

Îţi aminteşti de Buster Keaton, de Happening?

Îţi aminteşti de tortura din Argentina?

Ce sens are?

Îţi aminteşti de Hiroshima?

Îţi aminteşti de Auschwitz?

Ce-ţi vine în minte?

Îţi aminteşti de vreo bătaie primită de la părinţi?

Îţi aminteşti de ziua în care ai vrut să mori?

Îţi aminteşti de vreo ştire din presă?

Despre ce?

Eu nu mai cred în nimic.

Îţi aminteşti de teatru?

Ce sens are?

Toţi luau bani, gândeşte-te bine!

Toţi erau plătiţi.

Toţi.

Şi ce sens are, în general, toată chestia asta?

Îţi aminteşti de Grotowsky, de Bob Wilson, de Pina Bausch?

O faci pentru bani...

Povestea lui Ronald, clovnul de la McDonald's
de Rodrigo Garcia